Municipalitatea bucureșteană va solicita Guvernului să emită o hotărâre privind trecerea unui teren de 52.358 de metri pătrați în domeniul public al Capitalei, în vederea construirii unei săli de sport multifuncționale, lângă Arena Națională, potrivit unui proiect aprobat miercuri de CGMB.
Suprafața respectivă – aflată la adresa Bulevardul Basarabiei nr. 37-39, ca și Arena Națională – este, în prezent, în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Educației, prin Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret.
Potrivit proiectului de hotărâre aprobat de Consiliul General al Municipiului București (CGMB), municipalitatea are obligația de a construi sala din bugetul propriu, precum și din alte surse, legal constituite.
Municipalitatea va începe construirea sălii în termen de un an de la momentul transmiterii terenului, finalizarea obiectivului fiind prevăzută în termen de trei ani de la același moment, se mai arată în hotărâre.
„Municipiul București va asigura gratuitatea pentru desfășurarea de competiții naționale și internaționale desfășurate de federațiile sportive naționale, cât și pentru competițiile naționale pe ramuri de sport, organizate de către structurile sportive de drept public, în funcție de un program anual stabilit de comun acord”, se mai precizează în hotărâre.
Gratuitatea folosirii spațiilor sălii pentru antrenamente ale federațiilor sportive naționale și structurilor sportive de drept public va fi asigurată „în măsura posibilităților”, potrivit proiectului.